COINCIDENŢE

Ca în orice sport, prietenia şi concurenţa încearcă să facă o casă bună, dar de regulă este valabil doar o perioadă, până când lucruruile încep să se departajeze şi cel care îşi ridică primele semne de întrebare este cel de lângă tine, direct sau tradus de oameni din alt cerc vicios. De multe ori o simţi, dar fără să te loveşti de probe directe este greu să faci afirmaţii neîntemeiate. Şi eu de-alungul timpului am înnotat într-o astfel de mocirlă (vizibilă după 2004, accentuată în 2006, lucrată pe faţă şi dusă în extrem în 2007-2008).

În precedentele articole am făcut câteva referiri asupra unor aspecte reale (cleme pierdute, porumbei inversaţi la citire, citiri eronate cu anulare) pe care şi atunci le-am înţeles ca răutăţi, nu glume, iar începînd din 2006 băieţii se pun serios pe treabă, măresc cercul, ajung să influenţeze şi la vârf şi acţionează.

Deşi neomologată, categoria peste 10000 km (unora nu le spune nimic), m-am gândit în toţi aceşti ani să zbor aproape în exclusivitate după regula “non stop”, astfel încît să rămân în volieră doar cu păsări care au realizat minim 8000 km (asta înseamnă automat câteva norme an şi palmares). Pentru că în capul unora exista “nu se poate”, probabil a fost originea primelor discuţii. Este cu dus şi întors, câteodată şi cu pierderi (nesemnificative) aşa încît în ultimii 6 ani am pierdut 10-12 păsări/an şi ca o regulă după etapa 5 (fişele de participare anuale sunt mărturia afirmaţiei). Până atunci unii se curăţă deja bine sau clasează 8-15% din efectivul angajat. Şi asta unora iar nu le spune nimic.

Nu sunt doctor în columbofilie, deşi pentru aceşti oameni, fără să li se ceară părerea, am fost crescător bun, foarte bun sau mare hoţ. Locurile în catalog şi în filială sunt singurele mărturii că viaţa nu este liniară.

De la început de sezon, mai precis după primele trei etape, întotdeauna mi-am făcut o imagine de perspectivă, clarificată binişor după etapa de 400 km, pe care eu o consider etapă barometru, iar când apar unele probleme sau anomalii îmi ridic semne de întrebare şi încerc să dezleg enigma.

Am menţionat într-un articol cum în 2006 la o banală etapă, Ilva Mică, 318 km au dispărut multe păsări de 2-5 ani şi cele sosite au fost foarte speriate. Spun banală pentru sosirile bune chair la tardivi (pana 4-5). Cele 6 păsări dispărute (din care 4 cu norme în catalog) împreună cu alte zeci sau sute ale colegilor din Filiala Timiş nu s-au mai întors niciodată. Şi de acest lucru nu s-a sesizat nimeni. Atâta timp cât delegatul a părăsit maşina în curtea unui columbofil şi s-a odihnit în altă parte probabil toată noaptea, păsările au fost burduşite, căutându-se probabil doar inele de peste 2 ani. Câteva probabil au fost mai norocoase sau timpul de operare a fost prea scurt.

Nu pot face afirmaţia că există păsări care nu au voie să se piardă, (inclusiv pe traseu se poate întîmpla orice), după cum niciodată nu am afirmat că sunt mai bun sau am porumbei mai buni decât alţii, decât că într-un moment am fost cu puţin mai bun (sau mai norocos).

Şi pentru că după câte un rău mai vine şi un bine, am şansa (în 2006) să ajung campion la general palmares cu pasărea 098016-02, de la care necazurile se amplifică (nenorocita asta de păsare în doi ani a clasat 20 de etape şi una anulată). Am povestit şi revin, ce se mai putea face, era un scenariu de fraudă pentru a mă curăţa definitiv. Am explicat conjunctura şi că în viaţă mai trebuie să şi judeci, atunci când alţii se aruncă în bazinul gol. Participarea colegilor la etapa de fond Constanţa de care s-a ales praful, a subţiat vizibil concurenţa şi pe acest culoar favorabil, vorba şoferului, “claxon şi talpă”, dar câţi înţeleg? Spun astea pentru consolarea unora.

Un lucru pentru care am insistat foarte mult a fost ca cele două etape Rădăuţi-Prut (508 km) să fie etape de fond, dar la prima nu au fost 40 de membrii, iar la a 2-a au fost 40 (din care 2 sub 500 km). Lucrarea a fost exactă, pentru că la acesta din urmă au venit să participe şi câţiva din Filiala Caraş-Severin pe baza unei înţelegeri şi au plecat pentru că li s-a cerut o sumă de alergare. Şi atunci şi acum lucrurile îmi sunt clare. Coincidenţa face ca prin sosirile avute să realizez un lucru pe care-l palpam ca posibil (şi categoria fond palmares la 098016-02) care se alătura celorlalte: viteză, demifond, general, AS, toate palmares, loc 1 pe Filiala Timis. Asa că pasărea a rămas doar cu locul 2 fond palmares obţinut în anii 2004-2005, participând în Expoziţia Naţională Braşov când l-am nominalizat pentru licitaţia despre care am amintit. Eram atunci acrit de atâtea bârfe. Dar pentru cultura mea, rog a se face public câte astfel de păsări sunt în Europa, pentru că dacă tot sunt bănăţean, “nu mă laud dar vreau să spun”. Pentru mine această pasăre era deja un trofeu ce trebuia păstrat ca atare, dar pentru că se prezenta bine, am continuat, socotind că prima şansă la palmares o au păsările ce se pricep la asta.

Deşi stătea în gât multora pentru acest “nu se poate”, record greu de egalat, în primele 3 din 4 etape, a clasat foarte bine (una ratată). Mai lipsea un fond bun şi putea repeta isprava. A sosit primul fond mic (523 km), 35 porumbei angajaţi, comisie specială la inelare, desigilare maşină după plecare şi reverificare în lăzi, 4 delegaţi asistenţi la sosire, 34 păsări sosite, 12 clasate şi singura care nu s-a mai întors niciodată a fost barometrul volierei mele-Asul. A băgat-o pe mânecă sau a fost băgată în mânecă? Şi prin asta mulţi s-au răcorit, iar eu am rămas cu poze, cupe, diplome şi câţiva descendenţi.

De o istorioară similară a avut parte şi femela 102810-00 (Atena) care prin rezultatele de atunci (2004) a deranjat multă lume. La ea am avut norocul să-mi piardă capsula, să-mi piardă clema în iarbă…iar eu eram nemulţumitul care fabula. Cu toate astea, am realizat palmares demifond, general şi fond şi am furat câteva cupe pentru că şi în aceste condiţii a clasat 8 etape la care s-a adăugat şi Atena.

Deşi era foarte cunoscută, mulţi şi-au exprimat curiozitatea să o vadă, iar în timp ce eram internat în spital, a mâncat-o pisica (acum cred ca a fost bipedă), pentru că în fapt se dorea mai mult o localizare în volieră.

Să nu-ţi vină să crezi, în anul 2008, în urma unor neînţelegeri parteneriale probabil, vine un columbofil şi faţă de familie expune că i s-a oferit contra unei sume de 150-200 euro o femelă listă cu ochi maron 2004, zburată la Atena palmares fond, iar “despre exitenţa ei să nu afle Izvernar”. Deja pentru mine era ghicitoare, pornesc investigaţiile începînd cu cel care a transportat-o cu maşina. Nu mă aşteptam să-i dau de urmă, pentru că urmează altă descriere: era un mascul, ochi albi, list, era neamţ şi a dispărut fiind filat. Dar unele voliere se umplu de albituri ...din păsări aduse din Ungaria... Poate păcătuiesc, dar am vrut să cred că în ambele situaţii dispariţiile au fost independente de mâna binevoitoare a omului. Asta mi-a dat puterea să-mi continui drumul, pentru că voliera înseamnă una sau câteva familii şi fiecare individ aparţine uneia. Decât că fiecare individ este unic în felul lui. Pe româneşte, “nu contează cine plânge, pomana să fie bună”.

Ulterior, persoana care mi-a furnizat informaţia a dat dovadă de jigodism şi în urma unor banale discutii, după ce şi-au spălat rufele, a decis să caute motiv de supărare.

În nici una din aceste situaţii nu fabulez. Raportat însă la lucruri petrecute şi menţionate în parte în articole, la cine să mă plâng pentru acestea? La Comisia de Disciplină care a fost surdă şi oarbă şi în alte situaţii? Cel puţin cu 12 columbofili trebuia să merg de mână şi teoretic câştigam. Dar prostului mai bine fă-i loc. Nu s-a acţionat fără paravan pentru că se ştiu consecinţele pentru acuze nefondate. Dar este limpede şi pentru ce am amintit şi pentru altele, este uşor să etichetezi pe cineva fără ca măcar să-l fi întrebat şi să spui “ăsta e nebun, cu el nu se poate discuta”.

Prin ceea ce am scris sper să fii dovedit măcar parţial că îmi pasă de sportul columbofil, în schimb, local, dar şi la nivel central se dovedeşte că aproape tot ce se întîmplă se rezumă la comerţ cu porumbei, pedigree, hrană, bricoane şi alte produse care cosmetizează columbofilia.

Am amintit pe parcursul articolelor câteva aspecte (şi măcar pe ocolite ajung şi la unele urechi) şi se vede că nu le pasă că atmosfera generală este îngrijorătoare, că toţi campionii sunt hoţi (nedovediţi), că se desigilează maşina şi se caută prin lăzi apoi dispar anumite păsări, că şi din expoziţiile naţionale dispar păsări de valoare, apoi pe piaţa neagră apar păsări cu inele distruse cu anumite substanţe, că ne ponegrim şi că în final multe guri căscate jubilează în mocirla unora.

Dacă din expoziţii au câţiva dexteritatea de a palma, atunci pe parcursul etapelor ca să ajungă la un scop este un mizilic. Dar pentru a se face o operaţie bine, trebuie creată o stare de confuzie….iar eu am avertizat conducerea că eu sunt în filaj iar în spatele meu se fură (se mai scapă pasărea, se mai uită în ladă, …) şi nu oriunde, ci la Nurenberg.

Mi-a fost greu însă să cred că cineva ar fi avut sarcina să-mi reteze paticiparea în expoziţii în ultimii doi ani (2008-anulare etape fără motiv, 2007-nemenţionare expoziţie, dar avem comisie sportivă care ar trebui să fie onorată de realizările din filială). Se vede dar, este cale lungă până la cum este normal să fie. Oricum, această brumă de rezultate obţinute o datorez colegilor care au participat. Mai jalnic este că de-alungul anilor pe majoritatea celor care clevetesc i-am cărat, hrănit sau adăpat gratis. Nu ei pe mine.

Citesc şi mă consternez când văd cat poate valora un porumbel care parcurge o distanţă de 1000 km în 6 zile sau altul care la un alt zbor maraton (850 km) ocupă locul 1. Şi lăngă el probabil un pedigree de moare calul. Atunci cât ar fi costat o pasăre care are mai mult decât una şi bună? În schimb femela mea 102810-00 care are locul 1 Atena şi în acelaşi an încă 8 etape (3 fond), s-a zis de către cei cu zero că nu este pasăre dacă a sosit după 5 zile (mai bine deloc), dar a ocupat locul 1 şi a răsturnat toate ierarhiile. Mi s-a oferit cam 10% dn 40000 euro, nu m-am procopsit şi am rămas doar cu amintirea (am relatat anterior). Este un semn că prietenii nu se mulţumesc doar cu iedul, vor şi capra. Mai multor columbofili le-am oferit pui şi ouă din această femelă înainte de ispravă, dar se vede că românul nu este mulţumit doar cu ce primeşte cadou.

Cu ocazia Expoziţiei Naţionale Braşov 2006 mi s-a oferit un cumpărător pentru porumbelul 087602-97 (palmares general şi fond – 17000 km clasaţi), dar i-am cerut pentru a mă lăsa în pace, 1 euro pe km clasat (şi nici aşa nu era de vânzare). De fapt, l-am sfătuit să mă lase în pace.

Ceea ce vreau să spun este că porumbeii de excepţie sunt adevărate trofee şi trebuie preţuite ca atare, dar la mine orice valoare oferită nu poate acoperi valoarea sentimentală (pe care nu o pot estima material). Dar am relatat parţial cum am fost ajutat din spate să-i pierd şi am rămas doar cu amprentele lor genetice (urmaşii).

Mărturisesc, aşa cum am mai menţionat, că nu folosesc decât furaje indigene preparate după propria reţetă, medicaţia se rezumă la vaccinare şi antihelmintice (dacă este cazul), dar numai în extrasezon.

Cunosc câteva guri mari care au mâncare din Belgia, porumbei din Belgia, Olanda, Germania (sau doar hârtii pentru că românului îi place mult un petic de hârtie frumos colorat) şi când trecem graniţe prin Ungaria şi Austria probabil ajung pe acolo de unde este mâncarea. Se pare că există mâncare de dus şi de întors. Pentru mine, legat de hrănire, un lucru este clar: porumbeii buni nu vin doar pentru că mănâncă bine, vin pentru că sunt deştepţi. Şi cei care se pierd mănâncă. Iar cine se aprovizionează cu plasa ori sacul, poate avea probleme de sănătate cu carul. Aceştia sunt oamenii care vorbesc când trebuie să tacă, crezând în sinea lor că ei sunt cei care au inventat strachina şi lingura de lemn cu care se poate mânca orice…

Cred însă că cea mai bună reclamă o ai când lumea te bârfeşte, iar în cataloage se mai vede câte ceva.

Şi ca să descifrez o enigmă, pentru că multă lume aleargă doar după vârfuri şi nume sonore din voliere celebre fără a ţine seama de munca din volieră, răspund la întrebarea “de unde are ăsta păsări?”. Deşi de-a lungul timpului în volieră s-au rulat tot felul de păsări pripăşite de la zbor (în principal străine), nucleul crescătoriei mele este constituit cu păsări din crescătoriile Andruseac, Dejică, Cazac, Doşteţean, Ludu, Simonis Walter. Unele au fost luate direct, altele pe ocolite. Şi nu am întrebat niciodată din ce se trag, deşi din neştiinţă sau din nepotrivirea unor cupluri am avut parte şi de suficiente eşecuri. Când am înţeles că nu întotdeauna trebuie să amestec lucrurile, s-au văzut şi rezultatele.

Matematic, să ai păsări de unde sunt rezultate, este condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Nu poţi dormi la umbra muncii altora, necunoscând exact metoda de lucru. De aceea, cu aceste păsări cred că trebuie început un ciclu de lucru, nu puse în coş imediat şi bombonind apoi.

Din puţinele mele cunoştinţe columbofile (cu excepţia ultimului), toţi cei menţionaţi au fost campioni şi vicecampioni la categoriile general şi fond, participanţi în expoziţii şi olimpiade. Unii s-au stins mai repede, alţii au poposit câţiva ani la vârf, însă un lucru este cert, toţi au fost făcuţi hoţi (chiar şi post mortem), iar eu a trebuit să port această cruce la rândul meu, dar din acest aluat am creat păsările: 087602-97, 098016-02, 102810-00, 243436-03, 200432-05, 200406-05, 243913-03, 191908-06, 191911-06, 071250-02, 099679-91, 172328-90, 123110-95, … De unde au avut ei păsările este treaba lor, cei interesaţi să meargă să-i întrebe. La acele timpuri, la fond, sosirile în prima zi se numărau pe degete, iar crescătorii respectivi erau priviţi ca zei. Ca să faci din păsări de ziua a doua, altele cu sosiri bune trebuia să imprimi viteza. Aici fiecare a făcut cum a considerat, a renunţat sau a muncit în această direcţie. Un lucru este cert: astăzi traseul este cu totul altul, s-a renunţat la Cehoslovacia şi s-a trecut la Germania, s-au mai adus şi păsări şi lucrurile s-au schimbat complet. Este greu de cântărit sau de comparat ce a fost cu ce este astăzi. Şi aici mă opresc cu comentariile, dar în conjunctura de atunci, să prinzi un loc în primii 10 pe filială era o mare onoare. Dar oamenii uită şi în demenţa lor îşi permit să arunce cu noroi. Lipsa unora de răbdare şi pricepere, transmise şi în zilele de azi, a dus şi va duce la compromiterea unor nume mari (dă un armăsar nărăvaş pe mâna cui ştiu eu, şi-l face miel în scurt timp). Nu am pus întrebări suplimentare şi am procedat la crearea unor linii consangvine şi apoi hibrizi care să se preteze la ce am vrut eu: general şi fond. De ce? Pentru că toţi aleargă după fond, în rest cască gura şi bârfesc. Dar şi aici poate interveni o problemă: la viteză scârţâie, la demifond nu prea şi la fond ioc pentru că au ajuns deja la pana 4-6. Mai aud şi eu nişte discuţii de la oameni cărora le place să se compare. Din experienţa mea şi aici se respectă regula “tot ce începe prost, se termină prost”. Părerea mea este că puţini porumbei sunt foarte buni. De aceea îi apreciez pe cei care rezistă ani de zile în concursuri, cu realizări în creştere, an şi palmares la mai multe categorii. Recunosc că nu am retras păsările după primele realizări bune pentru că în tineri nu am încredere decât după ce le studiez bine comportamnetul. Dacă nu procedam aşa, aveam şi sincope în anumiţi ani, dar tot atât de bine unele păsări au început să stea în gât unora, tocmai pentru repetarea performanţei. Oricum, rezultatele nu pot apare din nimic şi nu tot ce se naşte repetă întocmai performanţa părinţilor, dar orice volieră are resursele ei. E o părere şi nu e ceva nou şi de aceea consider că este greu de estimat valoarea unui pui din…

Spre deosebire de etapele de uzură (viteză, demifond), unde materialul este foarte heterogen, la fond stolul este deja mai select şi prima problemă care se pune este să fie sănătos. Vorba unui prieten trecut în nefiinţă “chiar dacă este mai prost dar sănătos, îl aduc alţii acasă”. Dar asta nu se repetă în fiecare etapă. Acestea sunt păsări castaniste, de care nu vreau să aud dacă nu mai adaugă câteva etape. Spre surprinderea mea, la etape de peste 700 km rezultatele cele mai bune le-am avut la păsările cu care am zburat şi etapele intermediare (şi nu orice, ci 400 km programat tocmai să te rupi sau să nu se efectueze etapa). Este motivul pentru care opiniez pentru cei care au mai mulţi km clasaţi şi pomenesc de această categorie neinventată: 10000 km.

Nu am pretenţia că i-am bătut pe cei de la care am în principal păsările, ci doar sunt mulţumit că am obţinut câteva rezultate, după cum nici altul cu păsările de la mine să nu aibă tupeul să mă bată dacă nu mai adaugă ceva din munca şi priceperea lui. Pedigree-ul ţine loc de a şti că nu i-am adunat de pe stradă sau de prin turnurile bisericilor, dacă nu se materializează în fapte. Mulţi îi văd pe campioni ca pe mari maeştrii. Este o eroare, pentru că fiecare volieră poate avea campionii ei, dar din păcate cu ocazia îmbarcărilor constaţi că în unele coşuri există porumbei care nu au nimic comun cu porumbeii voiajori destinaţi sportului. Pentru asta trebuie să ai ochi şi atunci de ce nu-i văd sau de ce nu tac? Nu toţi sunt neapărat începători, sunt chiar cărunţi unii care ţin predici tinerilor. Vorba ardeleanului: “de departe vezi că-i prost, de aproape te convingi”. Tot aici constaţi cum unii aruncă porumbeii în lăzi ca pe nişte cârpe în maşina de spălat. Unii îşi lungesc gâtul la cuşca vecinului după un strop de apă care nu vine, în timp ce stăpânul socoate misiunea încheiată şi se adapă el. Atunci este vinovat delegatul care trebuie să şi adape, să şi lanseze devreme (vise). Bine face, pentru că la adăpare ar fi măcel. Şi care ar fi probabilitatea ca fiecare porumbel să se adape? Poate unii cunosc, eu vorbesc doar din imaginaţie. Dar pentru că după cum îngrijeşti aşa şi ai, la desigilare îşi vâră nasul în fişele altora, aşa doar ca să compare la cald şi să poată bombăni la o bere, în timp ce eu nu uit că acasă mă aşteaptă păsările.

Aud de la mulţi că din primele etape păsările vin răvăşite şi le dai ce le dai, atunci când se întorc de la peste 700 km ce le mai dai?

Sunt şocat de multe atitudini şi regret că din amintiri sau din prezent nu se reţine în fapt comportamentul campionilor citaţi de mine (şi al altor crescători cu rezultate) faţă de păsări. Se poate vorbi chiar de simbioză. Dar câţi pricep? Dacă despre oameni ne putem forma o părere de ansamblu după forma şi înclinarea scrisului, forma feţei, sprâncenele adunate, păr ţepos, mers sau gestică, atunci de ce nu analizăm şi porumbelul în mediul lui natural, ci trebuie luat în mână? Porumbeii buni se disting şi au o linie de ansamblu plăcută. Legat de această problemă, într-un moment la îmbarcare (în anul 2006), am zărit în coş la un băiat pe care l-am pomenit într-un articol, un porumbel elegant şi l-am rugat să-mi ofere un pui. A confirmat că porumbelul este printre cei mai buni din crescătorie, dar pare-se a sfârşit tot la Ilva Mică. Între timp am ajuns campion şi fiind în relaţii amicale cu omul, în toamna lui 2007 mi-a oferit un pui albastru din ce a crezut şi lângă el un pedigree “că altul moare şi-aşa n-are”. Un pedigree frumos ilustrat şi cu o dedicaţie la care am meditat: “Un cadou de la doi admiratori pentru un campion naţional. D-lui Ghiţă Izvernar. Cu stimă şi respect. Alin şi Cosmin Karscu”. Este singurul pedigree pe care îl posed. De la aşa o dedicaţie m-am întrebat în 2009 cum de a derapat şi cu ocazia etapei Kapuvar să se dea de pământ şi să insiste pe lângă preşedintele comisiilor sportive şi de disciplină (în mod expres) pentru anularea etapelor dupa apariţia clasamentelor, găsind neruşinata formulare “etape necuprinse în program”. Era singura modalitate de a-mi distruge toată munca fără cea mai elementară probă de fraudă (lucru despre care am scris). Sincer, nu mă aşteptam, pentru că sunt în cunostinţă că, spre deosebire de alţii, mai trece şi pe la biserică. Oricum, la aşa pedigree am mai adăugat şi eu o femelă cu origine bună, iar descendenţii îi voi oferi la rândul meu persoanelor care cred că merită. Aşa este în viaţă, când unii încep să se ridice, cred că totul li se cuvine şi nu acceptă înfrângerea nici de la cei cărora le-au trecut calea doar întîmplător. Astfel că am socotit că este oportun să-mi ţin cuvântul şi să mă retrag din activitatea columbofilă timişeană. Deşi nu am avut nimic nici cu cei care se consideră tari, nici cu cei care din motive personale fac o normă la 5 ani. Fiecare are locul pe care-l merită şi poate doresc anonimatul, dar au cronometre şi mai nou bricoane. Aici problema rămâne aceeaşi, cineva trebuie să calce talpa, dacă nu, efectul este de frecţie cu “diană” la picior de lemn. Dar uite aşa lumea se egalizează pentru că până nu demult porumbeilor cu bricon li se dădea importanţă specială, fiind socotiţi “de la case mari”.

Pentru toate cele întîmplate nu cer scuze nimănui pentru că nu am greşit în mod voit faţă de nimeni. Şi nu am nevoie de scuze de la cei care de-a lungul anilor mi-au făcut belele, pentru că atât îi duce capul.

Pentru că am hotărât ca în mod voit să nu mai contribui la bunăstarea materială a câtorva, pentru că în câteva rânduri s-a desigilat maşina şi s-au verificat păsările (!!!), pentru că după toate acestea, dacă nu a mai fost cale, s-au anulat etape după apariţia clasamentului, pentru că nu se respectă în nici un fel planul de zbor, pentru că mai am nişte păsări care m-au ţinut în activitatea columbofilă, am socotit că este cazul să fac o ultimă triere şi dacă se poate să mai adaug câţiva km la păsări care au fost batjocorite prin anularea unor etape şi asta pentru a-mi demonstra mie, nu altora, am decis să mă înscriu în Filiala Caraş-Severin. În această filială, din câte cunosc, este o atmosferă bună, se respectă planul de zbor şi în acest fel să mă întorc şi eu acasă cu bucuria cu care particip.

Am făcut demersurile necesare spre competenţele Filialei Caraş-Severin (este drept, telefonic la centru şi verbal către preşedintele clubului din Oraviţa în care aveam să mă înscriu), situată la 100 km de Timişoara, dar în drum spre satul meu natal. Aici am depus cererea şi fişele de participare cu 40 de porumbei (din care urma să particip cu 32). Am obţinut avizul favorabil al preşedintelui Filialei şi al Compartimentului Tehnic, motiv pentru care le-am mulţumit.

La depunerea cererii, l-am atenţionat pe preşedintele clubului, pe care-l cunosc de o viaţă, că în eventualiatatea în care cererea mea va fi discutată, să prezinte şi motivaţiile care m-au determinat: dorinţa de a participa pentru a realiza un plan de zbor integral, iar dacă cineva socoteşte că incomodez cu ceva, atunci solicit să cronometrez doar echipa sau doar la fonduri care se realizează cu o filială vecină (cu care la fel am discutat dar nu erau definitivate etapele de maraton) şi cel mai important este să nu se interpreteze că în vreun fel am fost exclus din Filiala Timiş şi acum îmi caut acoperiş (motivaţia am însăilat-o foarte pe scurt).

Nu ştiu cum a fost prezentată şi susţinută problema (ulterior am realizat), dar mi s-a transmis că 2-3 persoane nu au fost de acord şi că majoritatea s-au supus acestora, astfel că venirea mea este inoportună. Ca să nu fiu rău, dar aşa sunt eu, erau 3 nume cu care nu am schimbat o vorbă şi pe care nu ştiu cât îi încurcam cu 30 de păsări la stolul de 6000. Am auzit de ei că sunt crescători şi atât, dar din informarea mea ulterioară cred că aceştia sunt doar portavocile unor comercianţi cu iz de vedetă care la faţadă au afişat bunăvoinţă. Pe mioritice plaiuri cărăşene se poartă o vorbă ”cu tot dragul” sau “cu dragă inimă, fratele meu”, care de obicei ascunde în spate o mârşăvie. Cam aşa am fost primit şi eu şi iată că nu am greşit în iterpretare, deşi niciodată nu plec de la aşa o premiză (iau lucrurile la cald, cum se spun).

Pentru că informaţiile mi-au venit pe ocolite, din nou discuţii şi am decis să particip fără să cronometrez până la fond, dar ulterior înaintea începerii programului de zbor, o altă persoană avizată mi-a transmis că la plată integrală, drepturi egale.

M-am bucurat, fără să ştiu că se supără cineva atât de tare încît să nu mai răspundă nici la telefon. Despre ospitalitatea cărăşeană se poate vorbi la superlativ, dar se pare că şi aici necuratul şi-a început lucrarea chiar prin oameni care stăpânesc bine câteva noţiuni biblice.

Nu voi da nume niciodată şi cu păcatele omeneşti pe care mi le asum, cu ocazia celor două îmbarcări la care am participat am sesizat o schimbare de comportament tocmai din partea unor persoane cu state vechi. Aceasta avea să se confirme prin vocea preşedintelui care mi-a transmis că dacă cronometrez, îi încurc.

Eram curios să constat cum se comportă păsările de-a lungul sezonului competiţional într-un stol care probabil are probabil alt traseu şi spre surprinderea mea tot păsările mature au sosit în faţă !!! Era primul semn bun pentru mine, dar inflamator pentru alţii. Pentru prima dată în viaţă, ajungeam să concurez alaturi de consătenii mei, majoritatea tineri (pe care automat i-aş fi evitat categoric în comisia de inelare) şi la început de drum. Şi bineînţeles că participă cu păsări în majoritate rezultate din împerecheri hazlii (polonez x croat, sârb x bulgar şi tot felul de păsări pripăşite, apoi priponite, porumbei furaţi cu inele măsluite sau din păsări briconate).

Material şi metodă de lucru nimic, dar sunt foarte interesaţi de “ce le dai”. Ei cred că poţi face fier beton din chirpici. Eu care nu sunt sfătos, i-am sugerat unuia să le dea Paduden (pentru ţinere de minte), apoi la cei care rămân să vadă dacă este necesar să le ofere niscai tablete (bumbi- vorba cărăşanului) sau altceva (aflu că în anumite perioade mai le oferă mâncare din Belgia). De fapt, le-am sugerat că dacă tot este vorba de hobby, mai bine i-ar lăsa liberi în această zonă bântuită de răpitori şi poate nu ar pierde în ritmul realizat prin participarea la zbor. Aceştia sunt băieţi buni: plătesc, participă şi nu încurcă pe nimeni, dar ar putea folosi banii pentru altceva. Asta în cazul în care nu schimbă metoda. Concidenţa este că lucrurile se egalizează, acoperişurile se umplu din nou de pui şi ciclul se reia la anul …şi tot aşa doar ca să nu se piardă viţa (sau rasa).

Am ce am cu prefăcuţii pe care categoriile inferioare la fel nu-i interesează, dar cronometreză, dar sincer există un participant căruia i-ar displace să fie măcar în primii 10 crescători în filială de la început până la capăt? Este aşa de ruşinoasă sau nu spune nimic categoria As crescător, As porumbel sau altele? Din moment ce toţi cronometrează, răspunsul este dat.

Pentru mine, cheltuielie ocazionate la fiecare etapă cu deplasări de 4 ori 100 km şi aproape 2 zile pierdute justificau scopul şi liniştea sufletească pe care am avut-o în cele două etape la care am participat.

O problemă de care am căutat să mă feresc (dar am fost rugat), era să dau semnal după primele sosiri (având km în faţă). Ştiu că mulţi se raportează la asta şi în mintea lor se întîmplă multe, dar era posibil să realizez mult, puţin sau deloc. Şi aici pare că sunt câteva etaloane care caută să pozeze în sfinţi şi îi pun pe alţii să zică…

Dorinţa mea era să ştiu că dacă pierd ceva, este doar pierdere naturală şi nu altceva, să plec acasă convins că păsările sunt în siguranţă, dar constat că pretutindeni există oameni care se pricep să arunce pisica între câini.

Dacă am ajuns spaima Banatului mă bucur, dar nu am pornit cu gândul de a face rânduială într-o casă străină şi cu atât mai puţin să primesc ceva necuvenit.

Şi mai era ceva, şi aici erau câţiva care şi-au dat cu părerea şi doream să iese la interval. Dar mai bine tac. Comerţul este vinovat, deşi un loc pentru fiecare există. Probabil ori nu stăpânesc bine limba română, ori mulţi au uitat cum m-am comportat cu ei în anumite momente, dar în urma discuţiei cu preşedintele Filialei Caraş-Severin am înţeles să mă retrag şi banii mi-au fost returnaţi în spirit cărăşean “cu dragă inimă”. Celor cu bune intenţii le mulţumesc.

Am detaliat foarte puţin pentru a explica de fapt “ce-am dorit şi ce-a ieşit” şi că într-adevăr, “cu cât cunoşti mai bine oamenii, cu atât vei ajunge să iubeşti şi mai mult câinii”.

De aceea cred că tot ce se întîmplă se datorează coincidenţelor de tot felul.

Vă salut.

30.05.2009

Pe curând