PIEDICI COLUMBOFILE

            Un titlu care nu sună nicicum, dar care cuprinde o parte din realităţile lumii columbofile de care probabil nu am avut parte doar eu.

Şi dacă până acum nu am fost contracarat la ce am scris, este pentru că din pacate, faptele sunt cele relatate şi pentru toate deţin probe exacte, iar urmarea nefirească nu a fost stoparea acestor apucături, ci găsirea altor metode şi mai hazlii. Doar aşa o mână de oameni se pot face de râs pentru că acel care trebuie să ia măsuri pune urechea şi chiar îi încurajează pe cei în cauză.

Mai nou, acum se discută chiar despre anularea unor etape şi dacă va fi cazul, voi scrie un articol separat. Repet, doar dacă este cazul, pentru că un om întreg la minte ar avea de ce să radă şi să estimeze modul în care ne apreciem sau ne ajutăm să fim sau să dispărem.

Şi nici nu este greu ca printr-un minim de efort de memorie să-mi reamintesc fapte pe care doream să le dau uitării. Atâta timp cât vom culege doar petalele căzute în drum din florile vestului, probabil nici statistica, nici conjunctura în care s-au obţinut rezultatele pe unii nu îi vor ajuta să priceapă nişte fenomene.

Astfel, în 1998 doar 5 crescători realizau 11 norme la categoria fond, iar în 2005 38 de crescători au realizat 150 norme. Altă conjunctură, alte rezultate, fără a schimba păsările din temelie. Eu şi atunci am fost cu cei  puţini şi ulterior cu cei mulţi. Acestea ţin de istorie, dar omul mai trebuie să se gândească şi la ce a fost. Este un singur exemplu care spune multe.

Nu sunt eu cel care am aruncat primul cu piatra, dar odată cu etapa Rădăuţi-Prut din 2006 (am relatat în articolul “Ultima etapă”) experţii în fraude vorbesc, caută să demonstreze absurdul şi prin aceasta să-şi etaleze adevăratele limite umane.

Monitorizarea mea mai atentă a început se pare în anul 2000, odată cu preluarea puterii de către oameni paraleli cu actul conducerii şi astfel s-au făcut afirmaţii aberante, de natură să blocheze orice minte omenească sănătoasă.

Atunci am sesizat că banul şi puterea iau mintea omului, motiv pentru care ulterior, cu un grup de columbofili am decis înfiinţarea unui club botezat Clubul Săracilor (se întîmpla în 2003), ca o alternativă la politica de globalizare a noului. În fapt, acest club urmărea relizarea unor obiective (consider bune pentru toţi):

·        realizarea întocmai a planului de zbor;

·        plata taxei de zbor în două tranşe (prima înaintea începerii etapelor);

·        transparenţă în tot ce înseamnă activitate columbofilă;

·        disciplină în activitatea columbofilă.

Practicarea achitării totale sau parţiale a taxei de zbor conducea la volatilizarea unor fonduri, iar din scurtarea planului de zbor s-a făcut o practică ce se poartă şi azi.

Puţini şi-au pus problema că odată ce plăteşti hora integral, se întrerupe muzica în toiul ei şi că nerealizarea programului ar însemna automat şi returnarea unor sume. Pe când?

Prin aceste atitudini am supărat pe mulţi şi puţini au înţeles noţiunea de club (familie) ca parte integrantă a unei comunităţi (filiala).

Cum să mai stai într-un club condus de-un capcăun care a reuşit să volatilizeze inclusiv cotizaţia şi în diverse ocazii să folosească doar expresiii de mahala (la asta se pricepe cel mai bine). Dar şi azi acest ex-campion  (care peste tot se recomandă preşedinte de filială) nu ratează ocazia de a mai crea câte o diversiune. Şi lumea pune urechea.

Problema care-i ardea pe mulţi era că după 1990 aveam un campion absolut în judeţ. Se numea Andruseac Vasile şi pentru că foarte mulţi au dat năvală în ograda lui şi  nu l-au putut învinge niciodată, trebuia demonstrat că este hoţ. Şi asta nu s-a putut face niciodată.

Prin 1996, când unii au mai răsărit, problema unora era cum să doboare acest mit. S-a format un grup conspirativ  care a trimis în faţă doi băieţi ambiţioşi care acţionau ca un tandem adevărat, fiind de nedespărţit. Mereu bicicletă lângă bicicletă şi discuţii de tot felul. Astfel, polizau pe la tamburi, în timpul cronometrării mutau clemele în alt ceas, au blocat indicatorul de zi, bătăi anticipate (chipurile să vadă dacă nu pătează banda) care ulterior din neglijenţa comisiei sau la aranjament, erau citite de bune şi câte altele.

Le-am sugerat că probabil noi nu aveam porumbei precum şi traseul este dezavantajos (se zbura pe ruta Cehoslovacia) şi-mi păstrez aceste opinii şi azi.

Aşadar le-am spus că doar cu porumbei îi vom putea bate, iar celelalte soluţii sunt de pe azi pe mâine. Se pare că unuia i-a surâs norocul şi s-au  trădat într-o banală etapă. A urmat un circ pe care l-am stopat atunci (eram secretarul Filialei) prin discutii cu părţile şi cu cei de la Comisia de Disciplină, pentru lipsa de probe suficiente, tocmai pentru a nu face de râs filiala.  Cei contemporani cu evenimentele cunosc. Dar pentru a înţelege mai bine cele petrecute după anul 2000 (an în care Filiala Timiş achiziţionează o maşină) când un prieten apropiat a fost îndemnat să ajungă “naşul” meu.

Mergem în 1998 şi avem de-a face cu un alt gen de piedică. Un an greu, cu etape catastrofale şi sosiri împrăştiate a făcut ca înaintea ultimei etape câteva păsări din cele două filiale (Arad şi Timiş) să aibă şanse teoretice datorită punctajului să devină campioane.

Ultima etapă - Teplice 25.07.1998 Şi fiecare a pregătit etapa cum a ştiut. Unii fierbeau vitaminele în apă, alţii au administrat chiar si ouă de prepeliţă, … Câte cunoştinţe şi câtă minte îţi trebuia să faci asemenea lucruri (se ştiu ei cine sunt).

Am făcut aceste menţiuni pentru ca să înţelegem că nu dulăii te mănâncă, ci la căţei trebuie să fii atent.

S-a derulat zborul şi clasamentul s-a întocmit tot în ordine alfabetică. Locul 1-Andruseac (devenea campion). Filiala organizatoare- Arad-nu avea nimic de obiectat dar la noi ca la nimeni, mulţi din filială au explodat cu”nu se poate” şi trebuia găsită formula pentru anularea etapei. Aceştia i-au antrenat şi pe alţii, unii care nici nu participaseră la etapă, dar care protestau la fel de vehement. Au urmat şedinţe, discuţii aprinse şi chiar pătimaşe  şi urma să se ia o decizie. Dar pentru asta trebuia găsit un motiv. Bineînţeles, unul năstruşnic, cum că delegatul (reprezentat de Filiala Timiş) ar fi administrat în apa de băut anumitor păsări o substanţă de culoare portocalie. Deci noi cei de aici care analizam, am văzut ce au făcut delegatul şi şoferul în Cehoslovacia. În timp ce aceştia nu recunoşteau nimic, eu urma să concep decizia ce urma să fie înaintată UFCR.  Nu cumva râdea cineva de noi? Unii din ei sunt şi acum cu frâiele în mână şi mereu răstoarnă căruţa, când iese cine nu trebuie. Pentru curiozitate, în decizie se solicita “suspendarea pe viaţă “ a celor doi. Când aud aşa ceva, mi se pare groaznic pentru că avem doar o singură viaţă. 

S-a reconvocat şedinţa şi cu majoritate simplă s-a reuşit anularea acestei decizii aberante. Unii mai discută şi azi, iar eu mi-am pus definitiv lumea în cap. Dar nu m-a luat valul niciodată şi este greu să răzbeşti în faţa unor columbofili cu influenţă şi care uită că un an este mai bun pentru unii şi mai slab pentru alţii.

Funcţia vremelnică deţinută atunci mi-a dat posibiltatea dar şi obligaţia de a înclina balanţa în favoarea presupusului adevăr. Cu unii dintre aceştia am bătut palma şi în comitete constituite ulterior, mereu sugerând trei lucruri esenţiale:

1-respectareadisciplinei în toate planurile

2-să nu se mai fure din banii filialei

3-să se respecte întocmai planul de zbor      

Se pare că am reuşit foarte puţin, pentru că sunt destui care fac paravan şi poate de aceea la ora aceasta nu avem identitate, dar avem pretenţii.

În anul 1999 sorţii au decis răsturarea campionului şi într-adevăr cu porumbei se poate desfiinţa un mit.

Însă pentru acest bun prieten pe care cu greu îl puteam stăpâni de la patimi extreme, anii următori au însemnat o cădere liberă (cauzată şi de zborul Gdansk).

De acest lucru am căutat să mă feresc pentru că decizia mea de a renunţa la columbofilie datează din anul 2005, dar dacă în 2006 am avut norocul să fiu la locul potivit cu pasărea 098016-02M, am continuat. Şi chiar dacă întotdeauna este loc de mai mult, nu m-am dezamăgit pe mine şi cu aceleaşi păsări am mai făcut câte ceva. Este mult, este puţin, atât este şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că prin ceea ce am făcut nu am căzut în gol (curba vieţii  a funcţionat normal) şi reuşesc încă să-i mai supăr pe cei puţini.

Unii se cred pe veci suspendaţi la vârf, dar totul este în mişcare şi îi felicit pe cei care se străduiesc să acceadă, iar despre “prietenii columbofili” care au grijă de mine, chiar dacă în sinea mea apreciez rezultatele, calitatea umană este sub cota celor mai elementare noţiuni de convieţuire socială.

Identitatea adevărată a unui columbofil se regăseşte în clasamente şi în cataloage, restul sunt poveşti.  De aceea le sugerez tuturor (nu la modul zeflemist)  să se străduiască să realizeze norme, altfel nu îi crede nimeni că sunt columbofili (dar riscă să-şi piardă prietenii).

Dacă începînd cu anul 2000 mi se întîmplă fel de fel de grosolănii: înscrierea unor cleme false pe fişă, ocolirea unor capsule la citire, citiri false (porumbei necronometraţi clasaţi şi invers), pirederea unor cleme, evaporarea capsulei cu tot cu clemă; în anul 2003 la un concurs de fond, transformat datorită defecţiunii maşinii, în concurs de viteză-demifond (Koks-310 km) se întîmplă o altă năstruşnicie. Se transbordează păsările, nu se raportează celor în drept nimic despe eventuala scăpare. Dacă delegatul (un tânăr cu dorinţă de afirmare) în principal a scăpat câteva păsări din lăzile lui şi ale unor prieteni.

Din motive personale nu am putut participa la îmbarcare şi am aflat că păsarile mele au fost îmbarcate în aceleaşi lăzi. Aici lucruile se leagă. Sosirea solitară a unei păsări 102857-00F (cu peste două ore înaintea celorlalte -10,06) a făcut ca lumea să ia foc. Nu era cazul întrucît în urma unor discuţii cu cei din comitete, am acceptat anularea.

Nu a fost suficient, ci se căuta să se demonstreze că am furat şi trebuie să fiu pedepsit. Am cerut atunci motivarea scrisă a deciziei. Răspunsul nu l-am primit nici până azi. Eram curios dacă doborâsem vreun record mondial la viteză (nici vorbă).

Decizia care se propusese de un ex-campion al columbofiliei moderne era “anularea rezultatelor pe întregul an columbofil”. Nu s-a întîmplat, dar o aşteptam. Aceasta a fost recunoscută de el însuşi într-o discuţie privată în anul 2007 în prezenţa unui martor. Câtă dragoste şi prietenie.

În anul 2005, tot această persoană a insistat să-mi ofere din propria crescătorie ouă şi pui la alegere. Oricât şi gratuit, doar să-i pot creşte. Gestul era nobil, dar din cei 5 pui rezultaţi, după înţărcare, 4 mă salutau pe spate şi unul a dispărut. Probabil credea că îmi voi face matcă din ei, pentru că din principiu nu zbor nici un porumbel adus din altă parte. De aici zicala mea “Îţi dau doi pui şi în doi ani nu mai aud de tine”.

Eu am avut şi păstrez un obicei prost: nu ofer nimănui porumbei de unde eu nu reţin sau de la cei care s-au plimbat pe drumuri fără să încurce pe nimeni. Toţi avem şi astfel de păsări, dar eu le folosesc ca doici. În schimb am avut şansa ca în urma unor vizite să-mi iasă din ouă porumbei comuni şi de atunci mi-am luat unele măsuri de precauţie.

Un alt columbofil grizonat m-a sfătuit ca la concursul ATENA 2004 să efectuez stopul intermediar acasă (se ştie consecinţa neefectuării la ora şi locul stabilite, pentru că unii au ajuns campioni în această conjunctură). Grandomania faţă de preşedintele UFCR l-a determinat să-şi ofere serviciile.

Ani la rând am fost tăvălit şi făcut în toate felurile pentru că nu m-am învoit.

Dar această pasăre 102810-00 F urma să răstoarne ierarhiile şi a realizat norme la demifond, general palmares şi fond palmares, locul 1 fond Filială, loc 18 fond naţional, iar la ATENA loc 1 Filială şi loc 12 naţional.

Dacă pentru cineva era puţin, pentru mine a fost oportunitataea de neratat. Să amintesc de piedica pusă la Expozţtia Columbofilă Braşov 2006, când conform circularei UFCR, crescătorii români puteau paticipa cu 10 păsări. M-am străduit ca în timp util să trimit documentaţia cerută, dar prin grija părintească a d-lui Radu V. Ion care se ocupa de această problemă, am fost ocolit. Timp de două zile nu m-a întrebat nimeni nimic, dar înaintea începerii licitaţiei am cerut relaţii acestui domn sus amintit, care pe un ton răstit mi-a răspuns “Cu ce drept aţi intrat în sală?” Pretinzând că doar dânsul preia corespondenţa UFCR, am arătat documentaţia, dar nu şi-a recunoscut semnătura pe confirmarea de primire a scrisorii recomandate (insinuând că la UFCR nu au fost primite actele necesare).

Un moment de şovăială şi altă întrebare stupidă “Ce pedigree ai?”. I-am răspuns că am rezultate. Mi-a spus să aştept şi până azi am aşteptat.

Pentru a-mi împăca sufletul, m-am adresat d-lui presedinte UFCR, Moldovan şi  d-lui Vasiliu, transmiţând în copie xerox toată documentaţia. Nici un răspuns. Apoi, cu ocazia expoziţiei din decembrie 2006, când am avut şansa să obţin locul 1 la categoria general cu porumbelul 098016-02M, i-am amintit în prezenţa d-lui Pârvulescu că această pasăre făcea obiectul licitaţiei şi nu mai încurcam pe nimeni. Şi pentru că dl. Pârvulescu nu înţelegea povestea, cu ocazia trimiterii păsărilor la Olimpiada Ostende, i-am înmînat toate documentele originale. Nu pentru a tăia un cap, ci pentru că la orice întrebare există şi un răspuns. Nici în zi de azi.

Din anul 2007 am fost monitorizat şi mai tare, iar pentru mine mereu se înfiinţau comisii speciale la clemare, iar la fonduri delegaţi asistenţi la sosire.

Pentru cele relatate sunt mărturii benzile, respectiv documentele. Un singur reproş am făcut conducerii: că nu a prelucrat niciodată cele constatate şi chiar refuzul unora de a întocmi o notă cu cele constatate.

Dar în cazul în care porumbeii angajaţi prindeau ozi proastă, nu cumva concluzia era că în spate se ascunde ceva? La această problemă nu s-a gândit nimeni că o zi nu seamănă cu alta şi nu se poate concluziona.

Dar la câteva etape de viteză –demifond (ştim la care) s-au creat alte supercomisii care după plecarea maşinii au controlat în lăzi, verificând porumbeii mei, din păcate cu ştirea celor care trebuia să vegheze la respectarea RNS. Ce au vrut să găsească au găsit ulterior în documente.

La început nu am putut crede că cel puţin două persoane foarte responsabile se pretează la asemenea josnicii (deţin probe exacte). Şi atunci să nu am dubii pentru că încep să dispară nişte porumbei? Sau că se întîmplă altele? Sunt multe fapte săvârşite cam de aceleaşi flori vestite ale columbofilie timişene. Ştiu, totul a devenit afacere, pedigree-uri sunt şi rezultatele unora ar fi mai bune “ dacă nu aş fura eu”.

La finalul sezonului 2007 mi s-a anulat dreptul de a participa cu 4 păsări la expoziţie datorită nemenţionării E-ului odată cu transmiterea rezultatelor. Chiar toţi columbofilii sunt posesori de internet? A fost aşa de greu să se revină? Se modifică şi acte notariale dacă este cazul sau dacă noi oamenii mai greşim sau uităm. Avem la toate nivelele reprezentanţi care să ne poarte de grijă. Lăsând la o parte animozităţile, este vorba despre rezultatele Filialei Timiş. Dar constat că şi acesta este un mod de a ne îngropa. Păcat şi ruşine.

Cam acestea sunt lucrurile care m-au răscolit, dar am continuat pentru a demonstra că rezultatul din 2006 nu a fost o întîmplare şi nu a urmat căderea liberă.

Şi pentru că nu am contract pe viaţă cu columbofilia, aşa după cum unii mi-au pregătit condamnarea pe viaţă, este înţelept să-mi respect decizia.

Probabil că pedepsele pentru cei care au premeditat totul sunt amânate pentru lumea cealaltă. Aşa cred că au gândit şi cei din Comisia de Disciplină.

Atunci de ce oare s-au mai “fabricat” art. 52 aliniatul 28 “prezentarea la activităţi columbofile a unui membru în stare de ebrietate cu generare de incidente, duce la anularea rezultatelor proprii la concursul respectiv” şi aliniatul 29 “generarea de incidente violete, jigniri, aducere de acuzaţii fără prezentarea de probe concrete (inclusiv reclamaţii care nu se confirmă) faţă de colegii columbofili duce la anularea rezultatelor”? Asta ca să nu mai pomenesc despre nesigilarea mijlocului de transport sau distrugerea de sigilii.

Cam mulţi ar fi păţit-o, dar s-a stat şi se va mai sta cu mâna în sân. Cei care trebuia să le aplice erau obligaţi să le citească, să le ştie şi unde era cazul, să le aplice pentru că a tăia capul cuiva este uşor, dar a-l lipi apoi cu prenadez este mai greu.

Mai sunt câteva lucruri petrecute şi în anul 2008 despre care voi scrie dacă va fi cazul, dar ar fi mai benefic pentru cei care doresc măsuri extreme (distrugerea unor etape), să înţeleagă dictonul latin “Nici o regulă fără excepţie”.

Oricum, goana după profit împiedică viziunea pe termen lung, iar unii speră demult la vremea când va fi “cu intrare” pentru că certificate de origine sunt. Se uită că sportivii nu se compară cu fetele de la bară ( care sunt frumoase, cu condiţia să tacă), ei sunt frumoşi prin ceea ce fac. Şi atunci parcă nu ne mai interesează părinţii. Sau unii cred că forma sportivă pe un sezon este rezultatul hrănirii din ziua concursului, ori că părul pe cai străluceşte pentru că în acea zi au primit ovăz.

Până la urmă, vorbele nu sunt fapte şi se vede că ele tulbură doar apele şi reultatele nu pot fi distruse de scenarii.

Să ajungi să-ţi fie groază de locul 1 la crescător sau la o pasăre bună pentru că unii sar ca arşi (cel mai vehement manifestându-se “profesorii” care nu participă  sau renunţă la campionat mai devreme), este o problemă. Nu este un lucru bun, dar am preferat să nu dialoghez.

Niciodată să nu te vezi mare pentru că datorită celor de jos ajungi sus. Dar câţi pricep? Este copacul lor… Acestor ignoranţi le spun doar un lucru ”Ce doreşti altuia s-ar putea să ţi se întîmple chiar ţie”. 

Chiar dacă este lipsit de modestie (dar nu este nici sfidare), spun că dacă veneam doar ca să fac figuraţie cu porumbeii şi ceasul ori să mă prevalez doar de sintagma “a zburat”,  renunţam de mult la columbofilie.

Asta nu înseamnă că nu pierd, dar mai rămân cu ceva şi nu fac o tragedie din asta, nici nu arunc cu săgeţi otrăvite în toate părţile, pentru că nu clumbofilia este prioritatea vieţii mele. Este doar un hobby. Ştiu bine cu ce rămân de la viaţă, iar în columbofilie am fost de câteva ori la locul potrivit. Câţi oare judecă aşa?

Dar pentru fărădelegile comise, prin cei care citesc poate aceste înscrisuri vor ajunge şi la urechea binevoitorilor, dacă tot am făcut pe alocuri trimiteri biblice, acestora le recomand înţeleptul psalm “Pune Doamne pază gurii mele”.

Iar dacă în columbofilie mi-am cam văzut norocul, înţeleg de ce şi aici inventăm prietenii doar ca să avem ce distruge şi dacă nu vreţi să supăraţi niciodată pe nimeni, luptaţi-vă să rămâneţi anonimi.

Aşa că pe curând articolul “De ce nu mai sunt columbofil”.